Rezumat de carte

Exceptional Service, Exceptional Profit: serviciul ca sistem

Un fost director Ritz-Carlton transformă grija sinceră față de client într-un sistem de funcționare repetabil: pe cine angajezi, cum îi formezi și ce spui exact în clipa în care ceva merge prost.

de Leonardo Inghilleri & Micah Solomon 2010 · AMACOM 240 pagini Timp de citire: 10 min de citit

Leonardo Inghilleri și-a dedicat cariera construirii sistemelor de servicii din spatele a două premii Malcolm Baldrige câștigate de Ritz-Carlton, iar această carte, scrisă alături de Micah Solomon, este încercarea lui de a le pune pe hârtie astfel încât oricine să le poată prelua. Nu este o colecție de anecdote despre gesturi legendare de hotel; este un manual de lucru: cum angajezi pe baza unor trăsături pe care nu le poți antrena, cum îți dai echipa cuvinte proprii fără să sune ca un discurs învățat pe de rost, și ce spui exact în primele zece secunde după o reclamație. Pentru un restaurant, o cafenea sau un bar independent, exact asta merită furat: nu holul de marmură, ci mecanismul de dedesubt.

Ideea principală

Grija sinceră față de client nu este o trăsătură de caracter pe care unii angajați o au din întâmplare, iar alții nu — este un rezultat pe care îl construiești deliberat, prin cine angajezi, cum îi integrezi, cuvintele pe care li le dai și sistemul pe care îl construiești pentru momentul în care ceva merge prost.

Cine ar trebui s-o citească

Citește această carte dacă deja crezi că un serviciu bun contează și vrei mecanismul propriu-zis: un filtru de recrutare, o secvență de integrare, un protocol de reclamații în patru pași, o modalitate simplă de a ține minte ce le place clienților fideli. Proprietarii care își formează singuri personalul nou, sau vor să delege formarea unui șef de sală fără să piardă coerența, câștigă cel mai mult din ea. Sar-o dacă cauți povești și inspirație în loc de o listă de verificare; se citește ca un manual operațional, nu ca niște memorii.

Lecțiile esențiale

  • Angajează pe baza a cinci trăsături care aproape că nu se schimbă la vârsta adultă — căldură, empatie, optimism, spirit de echipă, conștiinciozitate — și predă abilitățile tehnice abia după aceea.
  • Prima zi a unui angajat nou decide ani la rând felul în care vede jobul; explică mai întâi de ce există locul, abia apoi casa de marcat.
  • Înlocuiește frazele memorate cu propriul lexicon de cuvinte preferate și interzise, ca echipa să sune ca ea însăși sub presiune, nu ca un scenariu.
  • Tratează fiecare reclamație cu aceiași patru pași, în aceeași ordine: cere-ți scuze, ascultă, rezolvă și revino rapid, apoi notează.
  • Dă fiecărui angajat, nu doar managerului, o sumă fixă pe care o poate cheltui pe loc pentru a rezolva problema unui client, și un loc simplu unde să noteze preferințele clienților fideli.

Implicarea este un sistem, nu o trăsătură de caracter

Cartea începe cu un tehnician de întreținere aflat pe o scară care observă o mamă luptându-se cu sacoșe și prosoape ude lângă ușa holului, coboară și îi deschide ușa. Majoritatea managerilor care aud povestea o adoră. Inghilleri și Solomon nu — femeia a trebuit mai întâi să se lupte cu ușa și să pară exasperată înainte ca cineva să reacționeze. Acesta este serviciu reactiv, și este un mod fragil de a construi loialitate. Versiunea pe care o doresc ei este același angajat care deschide ușa înainte ca ea să fie nevoită să ceară, pentru că înțelege că munca lui nu este să schimbe becuri, ci să creeze o experiență bună pentru oaspeți — funcție versus scop, doar o nuanță de moment, dar o lume întreagă de diferență în efect.

Pentru un restaurant independent, această distincție cântărește mai mult decât sugerează exemplele de hotel. Nu ai nevoie de senzori sau de o aplicație de concierge pentru a anticipa nevoile — ai nevoie de o echipă căreia i s-a spus explicit că observarea hainei unui client fidel pe un scaun rece, sau a unui copil pe punctul de a răsturna un pahar, face parte din muncă, nu este o întrerupere a ei. Adevărata teză a cărții este că acest tip de atenție nu este o trăsătură de personalitate pe care unii ospătari o au din întâmplare — este un standard pe care tu îl stabilești, îl antrenezi și îl recunoști cu voce tare când îl vezi.

Această reformulare este coloana vertebrală a întregii cărți: fiecare capitol care urmează — recrutare, integrare, limbaj, remediere, urmărire, delegarea autorității — este de fapt doar un răspuns la aceeași întrebare, privită dintr-un alt unghi: cum faci ca grija anticipativă să se întâmple în mod fiabil, într-o marți aglomerată la prânz cu doar două persoane în sală, și nu doar atunci când tu însuți te întâmpli să fii prezent?

Angajează pe baza celor cinci trăsături pe care nu le poți învăța

Argumentul autorilor privind angajarea este direct: personalitatea este în mare parte fixată la vârsta adultă, în timp ce aproape orice abilitate tehnică se poate învăța în câteva săptămâni. Angajează așadar pe baza căldurii, capacității empatice, unei atitudini optimiste, orientării spre echipă și conștiinciozității — cinci trăsături care, în experiența lor, prevestesc calitatea serviciului în orice domeniu — și ocupă-te de tehnica cafelei sau de sistemul de casă abia după aceea. Un candidat cu un CV perfect, dar cu o atitudine rece și distantă la interviu este, potrivit observațiilor lor, un pariu mai prost decât cineva cu puțină experiență, dar care se bucură vizibil de compania altora.

Capitolul este la fel de direct în privința costului unei greșeli: o angajare slabă nu costă doar turele proprii, ci trage în jos și cei mai buni oameni ai tăi, care îl acoperă în tăcere și în cele din urmă pleacă. Într-o bucătărie sau într-o sală de trei sau patru persoane, acest efect este mai rapid și mult mai vizibil decât într-un hotel de trei sute — nu ai unde să te ascunzi când cineva nu se potrivește, și nu mai este nimeni altcineva care să absoarbă golul.

Nimic din toate acestea nu necesită software psihometric. Necesită să decizi, înainte de următorul interviu, care două sau trei dintre cele cinci trăsături contează cel mai mult în localul tău, și să pui întrebări care le scot cu adevărat la iveală, în loc să lași candidatul să repete pur și simplu CV-ul.

Prima zi decide următorii doi ani

Integrarea, susține cartea, nu începe la prima tură, ci în momentul în care jobul este oferit — și fiecare contact înainte de prima zi (un telefon grăbit, un formular pe care nimeni nu l-a recitit) învață deja noul angajat ce fel de local este acesta. Exemplul de avertizare este un angajat nou lăsat pe seama unui coleg nemulțumit care mormăie, în esență: lasă-mă să-ți spun cum merge cu adevărat aici — iar aceste cinci minute neplanificate pot anula săptămâni întregi de intenții bune.

Soluția lor este să dedici prima zi scopului înainte de funcție: de ce există localul, pentru cine, ce sentiment vrea să transmită — nu programul de curățenie al frigiderului. Merg chiar până acolo încât recomandă ca cea mai importantă persoană disponibilă să susțină personal cel puțin o parte din ea, așa cum a făcut Horst Schulze ani de zile, personal, la fiecare deschidere de Ritz-Carlton. Un proprietar independent poate face echivalentul în cinci minute, la o cafea, și nu costă nimic altceva decât atenție.

Cealaltă regulă care merită păstrată este răbdarea: nu lăsa un angajat nou să servească clienți nesupravegheat înainte de a-și fi însușit acel scop, chiar dacă în acea săptămână ai lipsă de personal. Un client servit prost de cineva aruncat prea devreme la apă adâncă te costă mai mult decât tura economisită.

Construiește un lexicon, nu un scenariu

Capitolul trei tratează cuvintele exacte folosite de echipa ta ca pe ceva care se proiectează intenționat, nu se lasă la voia întâmplării în funcție de cine e de tură. Recomandarea nu este un scenariu de recitat — autorii sunt clari: frazele memorate folosite excesiv (exemplul lor: un lanț hotelier unde 'cu plăcere' era repetat atât de des încât ajunsese să sune gol chiar și atunci când era sincer) ajung să fie recunoscute de clienți și încep să lucreze împotriva ta. Construiește în schimb un scurt lexicon: câteva fraze care se potrivesc cu felul în care echipa ta chiar vorbește, plus o listă scurtă de fraze de retras pentru că îl pun pe client în defensivă.

Exemplul lor de frază de retras este reflexul defensiv clasic — așa este politica noastră — și orice rudă apropiată a lui vă înșelați, ambele transformă o mică frustrare a clientului într-o mică confruntare. Aceeași informație, spusă cu propriile lor cuvinte, transmite același lucru fără ca nimeni să-și piardă obrazul: evidențele noastre par să indice în loc de o contrazicere seacă.

Aceasta este una dintre cele mai ieftine idei din toată cartea de copiat, pentru că necesită un caiet și o ședință de echipă, nu un departament de formare. Ceea ce produce — personal care sub presiune sună cu adevărat ca el însuși, nu recurge la o frază standard — este exact ceea ce clienții observă atunci când lipsește.

Patru pași, de fiecare dată, fără improvizație

Metoda de remediere din carte poartă un nume ușor de reținut: metoda mamei italiene, opusă a ceea ce numesc metoda sălii de judecată — instinctul de a stabili faptele și de a atribui vina înainte de a oferi alinare. Cei patru pași urmează o ordine fixă: să-ți ceri scuze sincer și să ceri iertare înainte de orice altceva; să lași clientul să explice problema cu propriile cuvinte; să o rezolvi și să revii rapid — cartea însăși dă drept reper aproximativ douăzeci de minute, fie pentru rezolvare, fie pentru a reveni și a explica progresul; și în final, să notezi ce s-a întâmplat.

Ordinea este întreaga disciplină. A sări direct la o soluție, oricât de generoasă, înainte ca clientul să se simtă ascultat, pare o reclamație procesată administrativ, nu o persoană care răspunde alteia — iar o scuză care își construiește deja propria apărare ('dacă ceea ce spuneți este corect, îmi cer cu siguranță scuze') sună a acuzație, nu a reparație. Exersarea cu voce tare a acestei secvențe cu echipa, înainte ca o reclamație reală să apară, este ceea ce permite personalului să o aplice sub presiune în loc să înghețe sau să se certe.

Al patrulea pas, notarea, nu ține de atribuirea vinei — este ceea ce face ca un fripturi prea prăjită să rămână o greșeală izolată, în timp ce zece într-o săptămână devin o problemă de formare, și doar un registru scris îți spune care dintre cele două ai în fața ta.

Dă fiecăruia o sumă pe care are voie s-o cheltuiască

Cel mai cunoscut detaliu al cărții este bugetul discreționar al Ritz-Carlton: timp de decenii, fiecare angajat — inclusiv personalul de curățenie — putea cheltui până la 2.000 de dolari per client pentru a rezolva o reclamație așa cum considera de cuviință, fără să întrebe un manager. Esența, subliniază autorii, aproape niciodată nu erau banii în sine; personalul avea rareori nevoie măcar de o sumă apropiată. Esența era ca nimeni să nu fie nevoit vreodată să spună trebuie să întreb un manager, singura frază care transformă de una singură o problemă rezolvabilă într-un client care se simte neimportant.

Adus la scara unui restaurant independent, acesta devine o sumă fixă, modestă — un desert gratuit, o sticlă, o rundă din partea casei — pe care fiecare angajat, chiar și cel mai nou, este explicit autorizat s-o ofere fără să te caute mai întâi. Suma în sine contează mai puțin decât claritatea: personalul trebuie să știe exact ce are voie să facă, în loc să ghicească și să riște să fie contrazis în fața unui client.

Chestiunea conexă este cine are voie să inițieze deloc o remediere. Răspunsul cărții este: oricine, nu un nivel separat rezervat reclamațiilor — un ajutor de ospătar sau un spălător de vase ar trebui să poată spune îmi pare foarte rău, rezolv chiar acum în loc de trebuie să întrebați managerul, ceea ce este în sine un mic eșec de serviciu în plus față de cel inițial.

Notează cinci, mulțumește trei

Cu mult înainte să existe software hotelier pentru preferințele oaspeților, cea mai timpurie versiune a acestui sistem la Ritz-Carlton era pur și simplu personal cu carnete de notițe, cu un obiectiv deliberat modest: notează cinci preferințe despre un client și urmărește să satisfaci trei dintre ele data viitoare. Cartea numește asta principiul păstrează-ți sistemele simple — colectarea prea multor date îngroapă puținele preferințe pe care echipa ta chiar poate acționa, iar un sistem supra-elaborat încetează discret să mai fie folosit.

Pentru un local independent, tot aparatul încape într-un caiet comun sau într-o notiță pe telefon lângă casa de marcat: fără CRM, doar o linie per client fidel — o masă preferată, o comandă obișnuită, o alergie, un motiv pentru care vine joia. Valoarea nu stă în notiță în sine, ci în faptul că un angajat nou poate oferi masa potrivită încă din prima săptămână, fără ca cineva să-i explice cine este cine.

Un avertisment din carte merită reținut: preferințele se schimbă. Comanda obișnuită de joi seara a cuiva din acest an poate să nu mai fie aceeași anul viitor, iar un sistem niciodată revizuit transformă un gest atent într-unul învechit și stânjenitor.

Reîncarcă echipa înainte să se deschidă ușile

Cartea face o observație ușor de trecut cu vederea: pe o linie de producție, randamentul pornește de la maximul teoretic și scade doar dacă ceva merge prost în timpul turei. Într-o echipă de servicii, capacitatea este deja diminuată înainte de sosirea primului client — cineva a avut un mic accident auto pe drum spre muncă, altcineva tocmai a aflat că o factură uitată a ajuns la recuperare. Sarcina conducerii, argumentează autorii, este de a reconecta oamenii, în fiecare zi, cu motivul pentru care munca contează, pentru că ziua începe deja lovită.

Cele cinci caracteristici ale unui bun lider de servicii merită ținute minte chiar dacă nu le agăți niciodată pe un perete: o imagine clară a direcției spre care mergi, o idee simplă de care se poate agăța întreaga echipă, standarde reale la care chiar tragi oamenii la răspundere, sprijinul practic pentru a face treaba și recunoașterea sinceră atunci când cineva o face bine. O scurtă întâlnire zilnică ce atinge și scopul, nu doar lista de specialități, este metoda recomandată de ei pentru a face asta în minute, nu în ore.

Principiul de bază îl numesc conducere morală: personalul nu este, în cuvintele lor, 'opt ore de muncă' — sunt oameni a căror mândrie, implicare și sentiment de scop tu, în lucruri mărunte, tură de tură, fie le construiești, fie le erodezi.

Pune în practică

  1. Rescrie-ți întrebările de interviu ca să testeze căldura, empatia, optimismul, spiritul de echipă și conștiinciozitatea, nu experiența.
  2. Scrie un lexicon scurt: cinci fraze pe care echipa ta ar trebui să le folosească și cinci de retras, cu vocea proprie a localului tău.
  3. Tipărește cei patru pași de remediere pe un card lângă zona de servire, cu propriul vostru timing, și exersați-i o dată cu echipa înainte de a avea cu adevărat nevoie de ei.
  4. Stabilește o sumă discreționară fixă pe care fiecare angajat o poate cheltui pentru a rezolva problema unui client fără să întrebe, și anunț-o cu voce tare.
  5. Deschide un caiet comun al clienților fideli și angajează-te să notezi cel puțin o preferință per client fidel, în fiecare săptămână.

Unde cartea rămâne datoare

Cartea are acum cincisprezece ani, iar câteva dintre exemplele ei dezvoltate — un magazin de muzeu, un lanț de piese auto, un studiu de caz timpuriu de comerț electronic — sunt departe de o bucătărie europeană, în timp ce cadrul ei implicit presupune bugete de mărimea Ritz-Carlton, un nivel separat de 'manager' și un departament de formare care scrie lexiconul, nimic din toate acestea nefiind la dispoziția unui proprietar independent. Este, de asemenea, mai mult un caiet de lucru decât o narațiune: mai puține povești umane, de tipul 'iată ce ni s-a întâmplat nouă', decât în cartea mai recentă a lui Solomon (vezi Întrebările frecvente), și mai puternică în mecanică, ceea ce o face o lectură mai rece, dar mai direct utilizabilă.

Verdictul nostru

Citește-o pentru mecanică — recrutare, integrare, limbaj, remediere, urmărire — și redu fiecare cifră la scara ta înainte s-o aplici; va face mai mult pentru felul în care funcționează cu adevărat restaurantul tău decât pentru plăcerea lecturii.

Întrebări frecvente

Despre ce este Exceptional Service, Exceptional Profit?

Un fost director al Ritz-Carlton și Capella Hotels, alături de consultantul de servicii pentru clienți Micah Solomon, expune sistemul de funcționare din spatele serviciului de cinci stele: recrutare pe baza trăsăturilor, integrare structurată, un lexicon de limbaj al companiei, un proces de remediere a reclamațiilor în patru pași, urmărirea preferințelor clienților și delegarea autorității personalului în limite de cheltuieli stabilite.

Este utilă pentru un restaurant independent mic?

Da, mai direct decât majoritatea cărților despre ospitalitate, pentru că este scrisă ca proceduri, nu ca povești — un filtru de recrutare, un scenariu de remediere, un buget discreționar — care se scalează la fel de bine la o echipă de trei ca și la una de trei sute; trebuie doar să-ți stabilești propriile cifre.

Cu ce diferă de The Heart of Hospitality, tot de Micah Solomon, de pe acest site?

The Heart of Hospitality este o colecție de interviuri cu zeci de lideri din ospitalitate despre obiceiurile care i-au făcut excepționali. Exceptional Service, Exceptional Profit a apărut mai devreme și este cea mai sistematică dintre cele două: o singură metodologie repetabilă, construită la Ritz-Carlton, pentru recrutare, formare, limbaj și remedierea reclamațiilor, în loc de un set de anecdote.

Care este regula celor 2.000 de dolari a Ritz-Carlton descrisă în carte?

Timp de decenii, fiecare angajat Ritz-Carlton putea cheltui până la 2.000 de dolari per client, fără să întrebe un manager, pentru a rezolva orice reclamație așa cum considera de cuviință. Esența cărții este că aproape nimeni nu a avut vreodată nevoie de o sumă măcar apropiată de asta — simplul fapt de a ști că această autoritate există schimba comportamentul personalului.

Aceasta este lectura noastră a cărții, nu un înlocuitor al ei. Cumpără cartea de la librăria din zona ta.

Înapoi sus

Mai multe rezumate de cărți

Toate rezumatele de cărți